Taxă de internare, anulată de noul manager al Spitalului Județean ”Mavromati” Botoșani: Cu 2 lei nu mă îmbogățesc eu

27 martie 2024

Managerul interimar al Spitalului Județean ”Mavromati” Botoșani, Corneliu Mihai, a decis anularea taxei de internare chiar în timpul unei conferințe de presă.

După ce a fost întrebat de ce se plătește la Spitalul Județean Botoșani o taxă de internare de 10 lei, în timp ce la alte spitale din țară nu, Corneliu Mihai a spus că există cadru legal pentru încasarea acesteia și că ea a fost introdusă în urmă cu 10 ani, atunci când spitalul era într-o situație financiară mai deosebită, dar că o va anula, întrucât spitalul nu se îmbogățește.

Taxa pentru eliberarea documentelor medicale la internare și documente medicale la cererea păcienților a fost introdusă în anul 2013, motivat de lipsa de fonduri pentru achiziționarea formularelor specifice activităților medicale, precum și costul licenței prin programul de eliberare a rețetelor electronice.

Veniturile unui spital sunt compuse din veniturile prin contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate și alte venituri. (...) La timpul respectiv, spitalul era într-o situație financiară grea. Conform legislației, nu este interzis așa ceva, spitalul poate percepe niște taxe, cu aprobarea Consiliului de Administrație și incluse într-un document ca tarife percepute de spital, în vedere constituirii veniturilor proprii. (...) Cu 2 lei nu mă îmbogățesc eu, și anulez această decizie. Va fi doar coplata de 5 lei, care este prevăzută de lege”, a spus Corneliu Mihai.

Taxa de 10 lei, percepută pacienților la internare, va fi anulată cu luna aprilie.

Google New Urmareste-ne pe Google News

FOTO Managerul Spitalului Județean ”Mavromati”, Corneliu Mihai: Am venit în acest spital nu pentru a face carieră, am venit să pun umărul ca acest spital să iasă din acest impas

 

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia