FOTO Accident cu șase răniți! O mașină s-a răsturnat într-o curte

12 martie 2024

Un accident cu șase răniți a avut loc marți dimineață, pe raza localității sucevene Oniceni, potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Suceava. O autoutilitară s-a răsturnat într-o curte, iar în interior erau șase bărbați.

Pompierii au intervenit cu o autospecială pentru descarcerare, trei ambulanțe SMURD B2, dar și cu sprijinul a trei echipaje SAJ.

„Trei persoane au fost identificate în afara autovehiculului, iar celelalte trei sunt încarcerate în autoutilitară. Persoanele încarcerate au fost extrase și predate echipajelor medicale și paramedicale”, preciza sursa citată.

Polițiștii urmează să stabilească cum s-a produs accidentul.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia