FOTO O școală din municipiul Botoșani a intrat în reabilitare. Investiția, în valoare de 7,6 milioane de lei

12 martie 2024

Au demarat lucrările de renovare energetică a clădirii Școlii Gimnaziale nr. 12 Botoșani. Acesta este primul șantier deschis, din cele 15, privind renovarea clădirilor unităților de învățământ din municipiul Botoșani, anunță printr-un comunicat Primăria Botoșani.

Investiția, în valoare de 7,6 milioane de lei, prevede lucrări de:
-reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădiriI și a sistemului de încălzire și furnizare a apei calde de consum
-instalare/reabilitare/modernizare a sistemelor de climatizare/ventilare mecanică pentru asigurarea calității aerului interior
-modernizare a instalațiilor de iluminat
-implementare a sistemelor de management energetic integrat și a sistemelor inteligente de umbrire pentru sezonul cald
-modernizare a sistemelor tehnice

"Această lucrare presupune un efort considerabil dar, la închiderea șantierului, vom avea o școală modernă. Mulțumesc elevilor, părinților și cadrelor didactice pentru înțelegerea de care au dat dovadă", a susținut primarul Cosmin Andrei.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Finanțarea este asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Termenul de finalizare a lucrărilor este de 12 luni. La nivelul municipiului Botoșani, 13 unități de învățământ vor fi renovate energetic și vor fi deschise 15 șantiere. La Liceul de Artă Ștefan Lucian va fi renovat și Atelierul iar la Școala Gimnazială Elena Rareș va fi inclusă și sala de sport. Toate aceste proiecte de renovare totalizează 148 milioane de lei.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia