Instanţa va decide, pe 23 iulie, dacă referendumul pe tema regionalizării va avea loc

10 iulie 2011

Procesul la instanţa de contencios administrativ deschis de prefectul Cristian Roman împotriva Consiliului Judeţean (CJ) în care va fi decisă organizarea referendumului pentru consultarea  populaţiei cu privire la desfiinţarea judeţului Botoşani, într-un proces de reorganizare teritorial-administrativă a ţării, va avea loc pe 23 iulie, a anunţat vicepreşedintele CJ, Cătălina Lupaşcu.

Pe 30 iunie, consilierii judeţeni au decis organizarea unui referendum, însă prefectul a atacat hotărârea în contencios- administrativ. Astfel, până la pronunţarea instanţei, actul normativ nu poate fi aplicat.

În aceste condiţii, referendumul, care a fost stabilit iniţial pentru data de 31 iulie, nu va mai fi organizat la data respectivă, ci- potrivit hotărârii- la două săptămâni după încheierea definitivă a procesului.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia