
Secția de Drumuri Naționale Botoșani execută lucrări de reparații pe suprafețe întinse pe tronsonul de 2,5 km din Drumul Național DN 29D Botoșani-Ștefănești rămas nemodernizat.
Potrivit senatorului Cristian Achiței, reparațiile temporare presupun refacerea pe anumite segmente, cele mai grav afectate, a structurii de rezistență a drumului, precum și așternerea a două straturi asfaltice, pentru asigurarea unor condiții cât mai bune de circulație până când și acest tronson de drum național va fi modernizat.
„Este o soluție provizorie, binevenită, pentru care le mulțumesc directorilor SDN Botoșani. Personal, continui toate demersurile pe lângă oficialii Ministerului Transporturilor pentru accelerarea proiectului de modernizare a tronsonului de 2,5 km de la mijlocul DN 29D Botoșani-Ștefănești”, a spus Achiței.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia