
Angajatii Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului au primit salariile pe februarie diminuate cu 50%, din lipsa de fonduri. Totodata, mamele care au copii in plasament nu au primit inca alocatia de hrana pe luna martie, desi aceasta ar fi trebui sa fie platita in primele cinci zile din luna. "Facem protest pentru banii de hrana si jumatate din salariu. Nu ni s-au dat bani, iar copiii trebuie ingrijiti si trebuie sa manince si sa mearga la scoala. Cheltuielile vin in fiecare luna si darile sunt mari. Nu ne putem descurca", a declarat una dintre asistentele maternale. "Una dintre revendicari este asigurarea finantarii pentru acest sistem de asistenta sociala, deoarece s-a ajuns ca in luna martie oamenii nostri, cei 1.100 de oameni, sa nu isi ia salariile integral, ci doar pe jumatate", a spus liderul Sindicatului Impact din Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, Marius Orosanu. Protestul de luni a fost organizat de Cartel Alfa in scopul de a-si manifesta dezaprobarea fata de cresterile repetate ale preturilor la utilitati, in special la gaze naturale si energie electrica. Cu toate acestea, actiunea a devenit un protest al angajatilor din sistemul de asistenta sociala si protectia copilului. Persoanelor care au manifestat in fata Prefecturii li s-au solidarizat si citeva organizatii neguvernamentale. Asociatia pentru Protectia Consumatorilor si federatia Asociatiilor de Proprietar s-au aratat si ele nemultumite de politicile sociale si economice ale Guvernului. Protestatarii au inaintat autoritatilor locale o lista de revendicari. In cazul in care nu vor primi un raspuns favorabil, oamenii ameninta cu radicalizarea protestelor.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia