Au consumat alcool și au urcat la volan. Doi șoferi, cu dosar penal după ce au fost trași pe dreapta de polițiștii botoșăneni

7 septembrie 2023

Doi șoferi au fost prinși băuți la volan în urma unor controale în trafic ale polițiștilor. Miercuri, 6 septembrie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au oprit pentru control, pe raza comunei Albești, un autoturism condus de un bărbat, de 35 de ani, din aceeași comună.

Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În aceeași zi, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit pentru control, pe drumul național DN 29, un autoturism condus de un bărbat, de 45 de ani, din județul Suceava.

Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe, transmite printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.

FOTO Microbuze școlare noi pentru elevii din trei comune din Botoșani

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia