Acțiune în municipiul Botoșani cu mascații și jandarmii. Trei persoane duse la sediul poliție

29 august 2023

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu ce ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmii din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi au desfășurat. luni, activități pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică în zona de competență.

Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 60 de persoane, trei dintre acestea fiind conduse la sediul poliției, au fost controlate patru societăți comerciale și 15 autovehicule.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 2.000 de lei, 6 dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.

Gabriel, copilașul de trei ani, aruncat de mamă de la geam, a ajuns la un alt spital. Noi detalii despre starea sa de sănătate

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia