
Ministerul Transporturilor a anunţat câștigătorul pentru execuția lucrărilor pentru Secţiunea 3 a autostrăzii Unirii, pe tronsonul cuprins între Leghin şi Târgu Neam. Firmele care vor lucra la acest tronson din autostrada A8 sunt SA&PE CONSTRUCT S.R.L. – SPEDITION UMB S.R.L. – TEHNOSTRADE S.R.L.
Contractul prevede execuția a:
Acest tronson traversează următoarele localităţi din județul Neamț: Vânători-Neamț, Agapia, Târgu-Neamț, Grumăzești, Petricani, Urecheni, Timișești, precum și Păstrăveni și Moțca din județul Iași.
Valoarea contractuală este de 1,56 miliarde de lei, fără TVA, iar sursa de finanțare este din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Durata contractului este de 30 luni, din care 6 luni pentru proiectare și 24 luni pentru execuția lucrărilor.
Se va construi prima parcare publică de camioane din Botoșani. Vezi unde va fi amplasată!
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia