
Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani, prin intermediul Serviciului Resurse Umane, desfăşoară până la data de 09.07.2023, activitatea de recrutare şi selecţie a candidaţilor pentru admiterea la Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza București, astfel:
Menționăm că, anul acesta, la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, la Facultatea de Poliție, programul de studii „Ordine și siguranță publică” au fost scoase la concurs, la învățământ cu frecvență, 140 de locuri la specialitatea poliție, Pentru programul de studii universitare „Drept”, specializările poliție, poliție de frontieră, jandarmi au fost scoase la concurs 75 de locuri pentru forma de învățământ cu frecvență și 100 pentru învățământ la distanță.
Candidații trebuie să îndeplinească, cumulativ, mai multe condiții legale și criterii specifice de recrutare, printre care:
De la condiţiile de înscriere stabilite pentru persoanele care intenţionează să candideze la concursul de admitere organizat de Academia de Poliție Al. I. Cuza nu se acordă derogări.
Recrutarea candidaților - agenți de poliție, subofițeri, maiștri militari, în vederea participării la concursul de admitere la Academia de Poliție, programul de studii universitare de licență ” ordine și siguranță publică”, forma de învățământ cu frecvență redusă, se realizează de structura de resurse umane a IPJ Botoșani. În vederea recrutării, candidații se adresează IPJ Botoșani și completează cerea de înscriere prevăzută la anexa nr. 3.
Cererile de înscriere a candidaţilor se descarcă de pe pagina de internet a unității, secțiunea Carieră /Admitere Academia de Poliție, se completează olograf, în mod lizibil de către candidat, se datează și se semnează, se scanează în format PDF și se transmit exclusiv în format electronic la adresa de email resurse.umane@bt.politiaromana.ro , în perioada 30.06.2023- 09.07.2023, inclusiv în zilele nelucrătoare.
Depunerea dosarelor de recrutare în volum complet se va realiza în perioada 10-21.07.2023, la sediul IPJ Botoșani, Bld. Mihai Eminescu nr. 57, mun/.jud. Botoșani, în intervalul orar 10-12, inclusiv în zilele nelucrătoare.
Mai multe detalii privind recrutarea candidaților pentru participarea la concursul de admitere la programul de studii universitare de licență, organizat în anul 2023 la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” pot fi obținute accesând site-ul IPJ Botoșani, la secțiunea Carieră-Admitere Academia de Poliție.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia