Acțiune a polițiștilor în mai multe localități din județul Botoșani: Peste 60 de mașini au fost controlate

16 iunie 2023

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi cu sprijinul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au organizat, pe 15 iunie, o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare consumul de băuturi alcoolice.

Activitățile s-au desfășurat pe raza comunelor Șendriceni, Hilișeu Horia, Pomârla, Ibănești, George Enescu, Cordăreni, Broscăuți, Văculești, Lozna și Dersca, fiind controlate peste 60 de autovehicule.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate, 13 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.400 de lei și a fost reținut un permis de conducere.

De asemenea, au fost efectuate 50 de testări cu aparatul etilotest, fiind identificată o persoană sub influența alcoolului.

 

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia