Botosaneni tepuiti de o firma care intermedia contracte de munca in Canada

1 octombrie 2006

16 botoşăneni au fost ţepuiţi de o firmă din Bucureşti de citeva zeci de mii de euro. Aceştia au plătit cite 3.500 de euro acestei firme in schimbul intermedierii unor contracte de muncă in Canada, Insă nu s-au ales nici cu loc de muncă şi au pierdut şi banii. Cazul a fost prezentat, vineri, in cadrul unei conferinţe de presă de către deputatul liberal Liviu Cimpanu, care a declarat că doi dintre cei ţepuiţi sunt locuitori ai oraşului Darabani şi i s-au plins lui solicitindu-i sprijinul in rezolvarea situaţiei. "La nivel de ţară sunt 80 de persoane care au fost ţepuite de firma din Bucureşti. Aceste persoane au dat cite 3.500 de euro pentru un loc de muncă, iar In schimb au primit un şut in fund. In momentul in care s-au dus să vadă ce s-a intimplat cu banii, pentru că nu primiseră răspuns de o lună de la firmă, au fost fugăriţi de ţigani", a precizat Liviu Cimpanu. Acesta a declarat că botoşănenii păcăliţi deţineau chitanţe pentru cele 3.500 de euro pe care i+au plătit la firmă

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia