FOTO Accident cu patru răniți într-o intersecție din Botoșani! Două mașini s-au ciocnit

16 martie 2023

Un accident cu patru răniți a avut loc, joi, într-o intersecție din municipiul Botoșani. Aceștia se aflau în două mașini care s-au ciocnit la  intersecția străzilor Petru Rareș cu Armeană

Din primele informații, accidentul s-ar fi produs pe fondul neacordării de prioritate, iar după impact, una dintre mașini a ajuns într-un stâlp.

Patru persoane au fost rănite și au avut nevoie de îngrijiri medicale. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de ambulanță, dar și polițiștii, care au demarat cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul rutier.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia