FOTO Tragedie la Botoșani! Un tânăr de 31 de ani a murit într-un accident rutier

1 martie 2023

Un tânăr, în vârstă de 31 de ani, și-a pierdut viața, în urma unui accident rutier produs, miercuri dimineață, în intersecția DN 29 cu DJ 294, la ieșire din Unțeni. În eveniment a fost implicat un singur autoturism. Șoferul a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat cu mașina.

La fața locului au ajuns două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și una de descarcerare, precum și o ambulanță SAJ. Aceștia au constatat că șoferul era prins sub mașina răsturnată pe o parte și au acționat pentru a-l extrage. Din nefericire, echipajul medical aflat la fața locului nu a putut decât sa constate decesul.

Polițiștii urmează să stabilească circumstanțele exacte ale producerii tragediei.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia