Anchetă a Poliției după ce o femeie a fost rănită în trenul atacat cu bolovani. Oamenii legii îl caută pe făptaș

31 ianuarie 2023

Polițiștii fac cercetări după incidentul care a avut loc luni seară în trenul București - Botoșani, la puțin timp după plecarea din gara Leorda. Oamenii legii fac tot posibilul să îl prindă pe făptaș.

„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de distrugere și lovire sau alte violențe, cercetările fiind continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs fapta și pentru identificarea persoanei responsabile de comiterea acesteia”, susțin reprezentanții Poliției.

Călătorii unui tren au fost atacați cu bolovani la Botoșani. Aceștia se aflau în trenul București- Botoșani și după ce a plecat din gara Leorda, un individ a aruncat cu bolovani în tren. Unul a intrat prin geam și a lovit puternic o femeie, potrivit martorilor.

„Niște nemernici au aruncat un bolovan în tren, aproape de Botoșani. Bolovanul a trecut la 20 de cm. de capul meu. O doamnă a fost rănită destul de grav.”, spune regizorul Andrei Majeri, care se afla în tren în momentul incidentului.

 

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia