Tânăr din Botoșani, prins în trafic la volanul unei mașini fără permis. O persoană a sunat la 112 și a sesizat poliția

24 decembrie 2022

Un tânăr a fpst prins la volan, deși nu avea permis. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au fost sesizați cu privire la faptul că pe un drum public, din comuna Hudești, circulă un autoturism condus de o persoană care nu deține permis de conducere.

Echipajul de poliție direcționat la fața locului a identificat autoturismul respectiv în trafic și a stabilit identitatea conducătorului auto, în persoana unui tânăr, de 23 de ani, din aceeași localitate. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia