FOTO! Acțiune a polițiștilor în zona lacului de acumulare Stânca-Costești. Zeci de persoane legitimate și amenzi date

29 august 2022

În zilele 27-28 august 2022, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi, împreună cu cei din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Stânca, au ocționat pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte ilegale, atât în domeniul piscicol cât și cel al contrabandei.

 Activitățile au avut loc în zona lacului de acumulare Stânca-Costești și s-au desfășurat  în baza planului de acțiune SAFE WATERS 2022, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.

În cadrul activităților defășurate au fost legitimate peste 30 de persoane, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 600 de lei.

Totodată, fiind indisponibilizate 3 plase monofilament, tip setcă. Astfel de activități vor fi desfășurate și în perioada următoare, mai precizează IPJ Botoșani.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia