
Lucrările de asfaltare a Lotului 2 din drumul strategic au ajuns în Trușești. În aceste zile constructorii toarnă stratul de binder în localitatea care este centrul comunei, urmând ca apoi să avanseze spre Albești, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Potrivit sursei citate, pe 70% din întreaga lungime de 51 de kilometri a Lotului 2, adică peste 36 de kilometri, s-a turnat primul strat de asfalt, urmând ca până la începutul sezonului rece tot lotul 2 să fie asfaltat.
”Constructorul lucrează în prezent la stabilizarea cu lianți hidraulici a căii de rulare pe ultimii 15 kilometri din sectorul Trușești- Albești. În paralel, constructorii lucrează la poduri, podețe, și hidraulica drumului (șanțuri și rigole)”, a precizat Doina Federovici.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia