FOTO! Covor asfaltic pe un tronson de drum din județul Botoșani. În zonă nu se mai intervenise de 15 ani

25 august 2022

Covor asfaltic nou pe cei 12,9 kilometri ai sectorului Ungureni- Podeni din DJ296B. Locuitorii a șase din cele 12 sate componente ale comunei Ungureni, respectiv Plopenii Mari, Plopenii Mici, Borzești, Mândrești, Călugărenii Vechi și Călugărenii Noi beneficiază de condiții moderne de trafic, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Potrivit sursei citate, pe DJ296B nu s-a mai intervenit de 15 ani, iar în această lună a intrat în reabilitare. S-au făcut lucrări la structura drumului, după care s-a profilat calea de rulare prin rezolvarea burdușirilor și plombarea gropilor. În ultimele două săptămâni s-a turnat un nou covor asfaltic pe toți cei 12,9 kilometri.

DJ296B, Ungureni-Podeni, face legătura între Drumul Național DN29, Botoșani – Săveni, și centrul județului, mai exact Drumul Județean DJ296, Podeni – Nicșeni – Roma – Botoșani, creând o alternativă de transport. În realizarea acesteia, Consiliul Județean Botoșani și Compania Națională de Investiții au stabilizat și reabilitatea alunecarea de teren Roma și Nicșeni.

” Vrem să rezolvăm cât mai multe dintre problemele infrastructurii rutiere județene și asta facem. Investim în toate zonele județului, indiferent de apartenența politică a primarului, deoarece toți locuitorii județului au nevoie de drumuri bune. Dezideratul nostru este să dezvoltăm Botoșaniul în integralitatea sa”, a precizat Doina Federovici.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia