
Un accident, în care au fost implicate patru persoane, dintre care doi copii, a avut loc joi seară, în comuna suceveană ciocănești. Mașina în care se aflau s-a răsturnat după ce șoferul a pierdut controlul volanului.
În urma evaluării de către paramedicii SMURD, un adult (femeie) și un minor au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Au intervenit la fața locului pompierii militari ai Detașamentului Vatra Dornei cu o autospecială de stingere dotată cu echipament pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2.
Polițiștii urmează să stabilească cu exactitate cum s-a produs accidentul.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia