Decizie a CSM! Botoșăneanca Mihaela Mihai Popa rămâne la șefia DNA Suceava

28 mai 2022
Mihaela Mihai, prim procuror Parchetul de pe linga Tribunalul Botosani

Mihaela Mihai

Botoșăneanca Mihaela Mihai Popa rămâne la conducerea Serviciului Teritorial Suceava din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în urma unei decizii luată de Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Potrivit acestei hotărâri, Mihaela Mihai Popa va rămâne la şefia instituţiei până la ocuparea funcţiei prin numire, în condiţiile legii, dar nu mai mult de 6 luni. Decizia a fost luată începând cu data de 25 mai.

Mihaela Mihai Popa a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi, apoi a absolvit Institutul Naţional de Magistratură în 2003, iar de atunci a lucrat în cadrul Ministerului Public, specializându-se pe linia investigării infracţiunilor de corupţie. În urma unui concurs organizat de INM, în iulie 2012, ea a devenit prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, de unde a plecat mai apoi la DNA.

 

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia