Atenţie! Întreg Botoşaniul va rămâne două zile fără apă

4 mai 2011

 Frunizarea apei va fi sistată complet în toate localităţile alimentate de Nova Apaserv, se arată într-un comunicat al companiei. Potrivit acestuia, firma Passavant Roediger, contractorul care execută în cadrul programului ISPA reabilitarea stațiilor de tratare Bucecea și Cătămărăști, a solicitat oprirea generală a sistemului de alimentare cu apă Bucecea - Dorohoi - Botoșani în perioada 06 - 07 mai 2011, în vederea efectuării unor lucrări în cadrul celor două stații.

Ca urmare, în perioada 06 mai, ora 08.00- 07 mai, ora 12.00, se va sista furnizarea apei în localitățile Botoșani, Dorohoi, Bucecea, Flămânzi și localitățile limitrofe pentru executarea lucrărilor necesare.

Precizăm că, datorită configurației terenului în zonele de distribuție atât încetarea furnizării, cât și reluarea acesteia va fi resimțită diferențiat de consumatori, astfel consumatorii din zonele joase ale orașului situați la nivelele inferioare ale blocurilor vor simți lipsa presiunii după ora 08.00 din data de 06.05.2011, iar consumatorii situați în zonele înalte ale orașului și la etajele superioare vor simți lipsa presiunii și după ora 12.00 din data de 07 mai2011.

Menționăm, de asemenea, că, din cauza întreruperii funcționării sistemului de alimentare, precum și vechimii conductelor de aducțiune/distribiuție, este posibil ca, temporar, turbiditatea apei să înregistreze valori peste limitele normale, situație pentru care ne cerem scuze și solicităm înțelegere din partea beneficiarilor serviciilor noastre.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia