FOTO! Pescuit ilegal la Botoșani. Polițiștii au aplicat mai multe sancțiuni

28 martie 2022

Polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Botoșani au acționat, sâmbătă, pentru prevenirea și combaterea pescuitului ilegal pe luciul de apă al Lacului de acumulare ”Stânca-Costești” și zonele adiacente acestuia, transmite printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.

În cadrul activităților au fost legitimate peste 31 de persoane și verificate: 30 de permise de pescuit recreativ/sportiv, două autorizații de pescuit comercial și trei ambarcațiuni de pescuit comercial, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, în valoare de 300 de lei pentru lipsa permisului de pescuit recreativ în ape de frontieră, precizeaza IPJ.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia