Un șofer care a condus sub influența alcoolului, săltat de pe stradă de polițiștii botoșăneni și dus la Penitenciar

12 noiembrie 2021

Un șofer a ajuns după gratii după ce s-a urcat la volan băut. Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Corni au reușit identificarea unui bărbat de 42 de ani, din județul Suceava, pe numele căruia era emis de către Judecătoria Suceava, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.

Bărbatul a fost condamnat la 1 an si 11 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

”Întrucât, din verificările efectuate s-a stabilit faptul că acesta locuiește efectiv în comuna Corni, au fost efectuate activități specifice de căutare în zonă, bărbatul fiind depistat, ulterior, în municipiul Botoșani. Acesta a fost reținut și apoi escortat către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării”, precizează sursa citată.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia