Situație fără precedent! Cabinetele unui medic de familie din Botoșani, scoase la vânzare de un executor

5 octombrie 2021

Un executor judecătoresc din Botoșani a scos la vânzare, prin licitație publică, cabinetele medicale ale unui medic de familie. Executorul Cristina Maria Gheorghiu a anunțat organizarea, pe 3 noiembrie, a unei licitații pentru vânzarea unui dispensar format din trei cabinete medicale și dependințe din localitatea Curtești.

Spațiile aparțin Cabinetului Medical Individual (CMI) Amironesei Claudia și au fost scoase la vânzare în baza unui titlul executoriu la un contract de credit. Valoarea imobilului a fost estimată la 179.000 de lei, însă prețul de pornire a licitației este de 130.000 de lei, reprezentând 75% din valoarea inițială.

Licitația din 3 noiembrie va avea loc la sediul Biroului Executorului Judecătoresc Gheorghiu Cristina Maria, din strada Ștefan Luchian nr. 7.

Deficit de medici de familie în județul Botoșani. Mai multe localități au rămas fără doctor. Posturi libere sunt și în municipiul Botoșani

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia