Amenzi pentru mai multe magazine din Botoșani date de inspectorii de Protecția Consumatorilor

15 august 2021

Un număr de 20 de agenți economici din județul Botoșani, respectiv magazine, depozite, hipermarket-uri, din mediul urban și rural au fost verificați de comisarii de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Botoșani. Controalele au vizat modul de comercializare și etichetare, prezentare și publicitate a apelor minerale.

Potrivit comisarului șef adjunct, Mirel Rogalschi, la 12 dintre agenții economici verificați s-au depistat abateri, fapt pentru care au fost aplicate zece avertismente și două amenzi în valoare de 10.000 lei.

Comercializarea unor produse cu ambalaj deformat și etichetă deteriorată, lipsa afișării, în mod vizibil și lizibil a prețurilor sau chiar lipsa afișării prețurilor au fost principalele deficiențe constatate”, a precizat Rogalschi.

Pandemia de COVID-19 a afectat cea mai mare fabrică din Botoșani. Cifra de afaceri și profitul, reduse considerabil

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia