Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean se mută. Unde vor trebui să se prezinte pacienții la triaj

17 iunie 2021

Unitatea Primire Urgente, stiri, botosani, upuUnitatea de Primiri Urgențe se va muta, în maxim o săptămână, în secția de diabet. Intarea pacienților se va face prin zona Ambulatoriului, la fel și a ambulanțelor. Măsura este una temporară și a fost luată pentru a se face front de lucru în actuala clădire a UPU, care se extinde.

Ioan Asaftei, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean, a declarat că există un calendar de eliberare a locației, astfel încât să nu fie perturbată activitatea medicală.

Accesul pacienților în UPU se va realiza prin serviciul triaj, amenajat la intrarea laterală a secției diabet. Activitatea serviciului de urgență va fi relocată pentru a asigura front de lucru firmei de construcții în derularea lucrărilor de modernizare. Sunt necesare lucrări de amenajare a căii de acces din secția Diabet către serviciul Radiologie a spitalului, în vederea explorării radiologice a pacienților care se prezintă la UPU”, a declarat Ioan Asaftei, purtătorul de cuvânt al Spitalului județean.

Modernizarea, extinderea și dotarea Unității de Primiri Urgențe se ridică la 8,6 milioane de lei, banii provenind dintr-un proiect cu finanțare europeană.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia