A fost începută procedura pentru construcția unui nou hipermarket în municipiul Botoșani

1 iunie 2021

Autoritățile din municipiul Botoșani au anunțat începerea demersurilor care stau la baza construcției unui hipermarket Lidl în zona cartierului rezidențial Alfa Land. Primăria Botoșani a lansat procedura de consultare a populației asupra intenției de elaborare a Planului Urbanistic Zonal pentru emiterea avizului de oportunitate pentru proiectul „Construire centru comercial, amenajare parcare și accese, amenajare mijloace publicitare, împrejmuire teren privat, organizare de șantier” pentru a amplasamentul de pe Șoseaua Iașului, nr. 29.

Magazinul va fi amenajat pe o suprafaţă de aproximativ 15.000 de metri pătraţi, cu locuri de parcare aferente. Documentația a fost realizată de firma de arhitectură Straight Project & More SRL din Iași. Orice persoană interesată să transmită observații și proopuneri cu privire la acest plan urbanistic zonal trebuie să o facă până pe 7 iunie.

 

 

Lidl vrea să construiască încă două magazine în Botoșani. Vezi în ce locații!

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia