Un botoșănean și-a terorizat fosta iubită de care se despărțise de două luni. Femeia a cerut ajutorul polițiștilor

30 mai 2021

Un botoșănean de 51 de ani și-a terorizat fosta iubită, o femeie de 44 de ani, din orașul Dolhasca, iar acum este cercetat de polițiști. Sorina D. a cerut ajutorul polițiștilor, pe 28 mai, după ce, de aproximativ o săptămână, Ioan Surdu, din comuna Tudora, fostul concubin de care s-a despărțit de 2 luni de zile, o apelează telefonic și a amenințat-o cuacte de violență.

Totodată, aceasta a solicitat emiterea unui ordin de protecție provizoriu de către poliție cu mențiunea că depune plângere penală față de fostul său concubin pentru infracțiunea de amenințare și că solicită trimiterea în judecată a acestuia.
Polițiștii i-au întocmit dosar penal, iar împotriva agresorului a fost emis un Ordin de protecție provizoriu unde i s-a interzis acestuia să se apropie la mai puțin de 50 de metri față de victimă și cei doi copii minori și să nu ia
legătura în nici un fel cu aceștia.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia