
Cea mai mare terasă din municipiul Botoșani s-a deschis, recent, pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor. Kafeteque Garden se întinde pe o suprafață de peste 500 de metri pătrați și dispune de o capacitate de 200 de locuri.
Investiția se ridică la peste 100.000 de euro și constă nu doar în construcția terasei, ci și în reabilitarea întregii esplanade de la Sindicat. Aceasta este cea de-a doua locație pe care Kafeteque o deschide la Botoșani, după cea de la parterul mall-ului.
„A fost o investiție mare, dar a meritat. Am beneficiat de sprijinul directorului de la Casa Sindicatelor, dar și de înțelegerea autorităților locale, în special din partea Primăriei, care a reacționat prompt la cererea noastră de autorizare”, a declarat administratorul Kafeteque, Daniel Matei.
Terasa situată ultracentral dispune de spații de joacă pentru copiii care îi însoțesc pe adulții care stau la masă. Accesul la toboganul gonflabil și o trambulină este gratuit.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia