FOTO Amendă de 30.000 lei pentru un hotel din Botoșani. Vezi pentru ce!

5 aprilie 2021
Hotelul Premier din municipiul Botoșani a fost amendat cu 30.000 lei de Garda de Mediu Botoșani. Potrivit reprezentanților instituției, o echipă de control a constatat că gradul de umplere a bazinului de stocare ape uzate menajere și ape uzate tehnologice era de 100% (ajungând la supraplin), iar apele uzate neepurate se scurgeau gravitațional pe terenurile limitrofe, pe strada Pacea și pe spațiu verde din imediata vecinatate a amplasamentului; în zonă sințindu-se disconfort olfactiv.
De asemenea, instalația de pompare pentru ape uzate menajere și ape uzate tehnologice nu funcționa, defecțiune constatată și la controalele anterioare.

Totodată, nu a fost instituit sistemul de colectare separată a deșeurilor generate pe amplasament și nu a fost instituită evidență gestiuni deșeurilor și nu a făcut dovada predării deșeurilor reciclabile generate.

Comisarii au trasat o serie măsuri care trebuie îndeplinite într-un anumit termen, iar „confom prevederilor legale s-a aplicat sancțiune în valoare de 30.000 lei”.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia