Băiețelul dat dispărut, identificat în numai câteva ore de polițiștii botoșăneni. Unde se afla

25 martie 2021

Minorul de 11 ani, care a fost dat dispărut, a fost identificat în numai câteva ore de polițiștii botoșăneni. Marius Culiță Irimiciuc a fost identificat pe raza orașului Săveni.

Acesta nu a fost victima vreunei infracțiuni în această perioadă”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean. Băiatul a plecat, joi, dintr-un centru de plasament din municipiul Botoșani, iar  reprezentanții Direcției pentru Protecția Copilului au solicitat sprijinul oamenilor legii pentru a-l găsi.

 

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia