
Concursul național de lingvistică care a avut loc sâmbătă, 27 februarie a.c., i-a adus elevei Niculina Jalbă, de la Școala Gimnazială ”Leon Dănăilă” –structura Bajura-cel mai mare punctaj din județ, 88,5 puncte, și implicit medalia de aur. Performanța elevei din Bajura confirmă încă o dată valoarea învățământului dărăbănean, scrie dărăbăneni.ro. Eleva din clasa a VII-a, a pus satul Bajura și implicit Școală Gimnazială ”Leon Dănăilă” pe ”harta performanței”, așa cum ne-a mărturisit și prof. Mihaela Cardaș, cadrul didactic coordonator al elevei ”de aur”.”Sunt foarte fericită că am reușit o astfel de "performanță". În prim plan mă bucură că încrederea oferită mie a rodit, că nu am dezamăgit, și chiar contrar așteptărilor nu foarte mari, am surprins plăcut! Pe poziție secundă stau, ca întotdeauna, detaliile. Nu toți pot înțelege nivelul competiției, emoțiile care te cuprind în decursul celor trei ore și mai ales lunga așteptare de după concurs. Mă bucură grozav rezultatul! Iar cheia succesului rămâne veșnica muncă în echipă! Doresc să mulțumesc doamnei profesor, părinților mei și tuturor celor care mi-au oferit încredere!” a precizat pentru publicația Darabaneni.ro, Niculina Jalbă.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia