
Casa Populara este situata pe Strada Miorita, la numarul 14, si a fost ridicata in jurul anului 1800. Specialistii spun ca proprietarul acesteia a fost armeanul George Haynal, cel care a detinut si prima farmacie din Botosani, Georghias-Semaca, care intre timp a fost daramata. „Cladirea este amplasata la limita periferiei de est a cartierului armenesc. Este considerata o locuinta de targovet si surprinde un stil de arhitectura populara”, a subliniat Mihai Mihailescu, arhitect in cadrul Muzeului Judetean.
Imobilul se afla in apropierea zonei de targ a orasului si pastreaza elemente arhitecturale valoroase.
Formula traditionala a constructiei este putin inlaturata, lasand loc curentelor de influenta apuseana care au fost succesiv adoptate de societatea moldoveneasca, dar si structurilor medievale reprezentate prin ziduri si bolti. Cerdacul, balconul din lemn si geamlacurile sunt alte elemente specifice zonelor de targ.
In cartea Eugeniei Greceanu, „Ansamblul Urban medieval Botosani” sunt descrise patru case, printre care si aceasta de pe strada Mioritei, care fac parte din acest grup si care au „pridvorul deschis tratat in imitatia arcadelor de zidarie: stalpi robusti, din lemn, rotunjiti la strung, chituiti si vopsiti, sustin false arcade pe schelet de lemn tencuite”.
In prezent, imobilul se afla in proprietatea primariei, care a decis sa o dea spre inchiriere unor familii fara locuinta.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia