Șofer din Botoșani, prins la volan cu un permis de conducere fals

27 noiembrie 2020

Un botoșănean de 35 de ani a fost prins la volanul unui autoturism cu un permis de conducere fals. Botoșăneanul, din municipiul Dorohoi, conducea, joi, un VW Sharan, pe str. Calea Bucovinei, din municipiul Câmpulung Moldovenesc când a fost tras pe dreapta de polițiști.

Oamenii legii l-au oprit pentru că acesta a încălcat regimul legal de viteză, dar în urma  verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că permisul de conducere (Ucraina) prezentat de conducătorul auto este fals, aspecte constatate prin forma și conținutul scriptic al acestuia (seria aparținea unui alt permis de conducere).

Botoșăneanul s-a ales cu dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „fals material în înscrisuri oficiale” şi „uz de fals”.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia