Născut la Hama, în vestul Siriei, Mahmoud Al-Mawas a jucat pentru prima dată la profesioniști la Al-Karamah, în țara natală. În 2013, la 20 de ani, a avut prima experiență externă, fiind împrumutat la gruparea Riffa SC, din Bahrain.
Apoi s-a mutat în Kuwait, la Al-Arabi, pentru care a evoluat până în 2016. De două ori a fost trimis împrumut, o dată în Arabia Saudită (la Al-Faisaly) și o dată în Bahrain (tot la Riffa SC). Între 2016 și 2017 a fost legitimat la Al-Muharraq, în Bahrain, iar în ultimii trei ani a jucat în Qatar, la Umm Salal.
La națională, Al-Mawas a marcat de două ori în cele cinci partide jucate până acum de Siria în preliminariile Mondialului din 2022. Sirienii, care au ratat la mustață prezența la Mondialul din 2018, conduc o grupă cu China, Filipine, Maldive și Guam, având maximum de puncte.
Cum joacă Mahmoud Al-Mawas, considerat ”mândria arabilor”
Mahmoud Al-Mawas este descris de experții în fotbalul arab drept un decar cu ”abilități tehnice, care driblează excelent și e un bun executant de faze fixe”.
Dat ca transferat la Botoșani încă de acum câteva săptămâni, sirianul a întârzit să sosească în țară din cauză că ar fi fost jefuit acasă. ”Există tot felul de informații în ceea ce îl privește. Una dintre ele este că a fost jefuit. Nu știu exact cum au stat lucrurile, dar știu sigur că a avut o problemă de familie la el, în Siria”, spunea cu câteva zile în urmă Valeriu Iftime, patronul moldovenilor.
”E mândria arabilor. Cel mai bun jucător din Siria și totodată din Asia”, a scris un suporter al lui Al-Mawas, pe Facebook-ul celor de la Botoșani. ”E un fotbalist minunat. Joacă la mijlocul terenului, dar și în aripa stângă”, a comentat un alt sirian.
“Hahaha, recent chiar ni s-a blocat Facebook-ul din cauza mesajelor primite de la fanii lui”, a recunoscut Valeriu Iftime, pentru Digi Sport.
Sursa> digisport












