Mesaj de condoleanțe transmis de fostul deputat Andrei Dolineaschi, la trecerea în neființă a preotului Constantin Muha

15 octombrie 2020

Fostul deputat Andrei Dolineaschi, care l-a cunoscut bine pe preotul Constantin Muha, a transmis un mesaj de condoleanțe la trecerea în neființă a acestuia:

Cu adâncă întristare şi nespusă durere, am aflat de trecerea în neființă a părintelui.
A fost un vlăstar altoit pe viţa lui Hristos, slujind cu dăruire și, fiind conştient de misiunea sa ca preot, a fost prezent activ în viaţa credincioşilor, s-a implicat în multiple activităţi cultural-religioase şi sociale, s-a îngrijit de bunăstarea locaşului de cult în care a slujit, dar și a enoriașilor.

Sper ca în aceste momente tragice, Dumnezeu să îi întărească familia și să le dea tututor putere, sprijin și ocrotire, pentru a reuși să treacă prin aceste clipe de durere. Dumnezeu să-l odihnească!”.

Doliu! A murit unul dintre cei mai iubiți preoți din Botoșani. A fost infectat cu COVID-19

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia