Incendiu la un apartament de pe strada Col. Tomoroveanu

15 martie 2011

Un bărbat din municipiul Botoşani a fost salvat în ultima clipă de pompieri din apartamentul cuprins, marţi dimineaţă, de flăcări. Marcel I., de 50 de ani, a fost găsit de salvatori într-o încăpere alăturată celei unde se manifesta incendiul, lângă pat. Acesta a suferit o uşoară intoxicaţie cu monoxid de carbon, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost sesizat despre producerea evenimentului în această dimineaţă, în jurul orei 05.30. La faţa locului s-au deplasat trei echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu trei autospeciale cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau bunurile dintr-o încăpere a apartamentului, aflat la parterul unui bloc de pe strada col. Tomoroveanu, existând pericolul ca flăcările să se extindă şi la celelalte camere.

Concomitent cu salvarea proprietarului, s-a acţionat pentru localizarea şi stingerea incendiului. Flăcările au distrus bunurile dintr-o singură încăpere a apartamentului, pagubele fiind estimate la cca 2000 lei. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 400.000 lei. Incendiul a izbucnit cel mai probabil din cauza unei ţigări aprinse aruncate la întâmplare pe materiale combustibile.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia