
Actorul George Burcea, originar din Botoșani, care a fost prins drogat la volan, de polițiștii din Capitală, se află într-un adevărat război cu oamenii legii. Actorul trece prin moment grele, fiind în divorț cu soția sa, cântăreața Andreea Bălan, iar după ce a fost prins drogat la volan acesta a început să transmită mai multe mesaje dure către oamenii legii.
În cazul său se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa substanțelor psihoactive.
Recent, acesta a postat o imagine însoțită de un mesaj în care își varsă nervii pe autoritățile române.
„Sunteți la fel de murdari precum geamul ăsta”, a scris actorul, într-o postare pe Instagram.
Poliția a remis un comunicat de presă în care sunt prezentate detalii cu privire la momentul în care soțul Andreei Bălan a fost prins drogat la volan. George Burcea a consumat cocaină și a fost filat timp de mai multe zile de către oamenii legii.
Polițiștii l-au prins conducând sub influența drogurilor. Pentru fapta sa, George Burcea are dosar penal și, în cazul în care va fi condamnat, i se va anula permisul de conducere și va putea să dea examenul auto abia după 2 ani, perioadă în care se consideră reabilitat, scrie Cancan.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia