
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean susţin că probleme în privinţa asigurării salariilor pe luna februarie sunt doar în municipiile Botoşani şi Dorohoi. Daniel Bucătaru, inspector şcolar în cadrul IŞJ, a declarat că, în şcolile din mediul rural, nu există probleme în ceea ce priveşte asigurarea în totalitate a salariilor. El a adăugat că se aşteaptă răspunsul Ministerului Educaţiei cu privire la transferul unei sume de bani din trimestrul II în primul semestru.
"Cadrele didactice care au obţinut certificate în instanţă primesc salariile majorate. La o parte s-a rezolvat deja. Este vorba de cei care au avut certificate pe ianuarie şi care nu puteau să intre în plată imediat. Acum fiind vorba de luna februarie, cei care au hotărâri sau certificate pentru luna ianuarie se vor lua în considerare. Dacă voi capăta acum, pe 8 martie, certificatul eu nu pot să iau pe februarie salariul mărit, ci trebuie să aştept să iau pentru luna martie, adică în aprilie", a precizat Daniel Bucătaru.
Acolo unde nu s-a reuşit eliberarea hotărârii judecătoreşti definitive, până la eliberarea hotărârii judecătoreşti individuale s-a eliberat un certificat în care se precizează că s-a câştigat procesul.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia