
Şinele de tramvai de pe străzile Nicolae Iorga și Viilor, care nu a fost utilizate niciodată, vor fi scoase. Viceprimarul municipiului Botoșani, Marian Murariu, a declarat că nu se renunță la ideea de a scoate acele dale, dat fiind faptul că în zonă au avut loc numeroase accidente rutiere.
Lucrarea figurează pe lista de investiții din acest an, însă în cazul în care fondurile pentru reparații și întreținere străzi sunt insuficiente, atunci cel mai probabil investiția se va face anul viitor.
”Nu am renunțat la ideea de a scoate dalele de pe strada Viilor, dale pe care nimeni nu le are în gestiune, nici Eltrans, nici la primărie. Au fost montate înainte de anii 90, nu a circulat niciodată tramvaiul pe acolo, nici măcar șine nu au fost montate în lăcașele special prevăzute în dalele prefabricate din beton armat. Dimpotrivă, au fost evenimente neplăcute, accidente cu motociclete. Făcând parte acel tronson din centura ocolitoare a orașului, îmi doresc să-l modernizez. Vom scoate dalele și vom punem asfalt și moderniza trotuarele”, a spus viceprimarul Marian Murariu.
Lucrarea se va realiza de la sensul giratoriu dintre strada Viilor și Bucovinei până la strada Mihail Kogălniceanu.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia