Părinţi inconştienţi: Un minor de 15 ani, prins la volanul unui autoturism ce-i fusese încredinţat de propria mamă

6 martie 2011

Politia RutieraUn adolescent de 15 ani a fost surprins de poliţişti în timp ce conducea un autoturism pe drumul public, autoturism pe care i-l încredinţase propria mamă. Evenimentul a avut loc sâmbătă, în jurul orei 18.15, când minorul de 15 ani a fost depistat în trafic, pe D.C. 52 C, în afara localităţii Coşula, judeţul Botoşani, conducând autoturismul marca Volkswagen Bora.

Soferul este din municipiul Botoşani, iar cercetările efectuate de poliţişti au stabilit că autoturismul a fost încredinţat spre conducere pe drumurile publice minorului de către mama acestuia, Mihaela Robu, de 39 ani. Minorul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deţine permis de conducere, în timp ce mama acestuia este cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încredinţarea cu ştiinţă a unui autovehicul, pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane ce nu posedă permis de conducere.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia