S-a stins din viaţă ultimul boier al Botoşaniului. Avea în proprietate cel mai frumos conac din judeţ

25 septembrie 2019

Ultimul boier al Botoşaniului s-a stins din viaţă, miercuri dimineaţă, la vârsta de 84 de ani. Este vorba de boierul Radu Miclescu, care deţine la Călineşti- Bucecea cel mai frumos conac din Botoşani.

Radu Miclescu a decedat la reşedinţa sa din Călineşti, în urma unei boli de care suferea de mai mult timp. El va fi înhumat la cimitirul din localitate, iar slujbele vor avea loc la biserica pe care însuşi boierul a ctitorit-o.

Moşia Călineşti se află în proprietatea familiei Miclescu de la începutul secolului al XVII-lea. Prima variantă a conacului actual datează încă din 1711. După câţiva ani buni, Constantin Miclescu, mare vornic la începutul secolului al XIX-lea, a preluat frâiele construcţiei conacului din Călineşti şi a păstorit şi ridicarea bisericii din parcul conacului.

Radu Miclescu, în calitatea sa de ultim reprezentant al boierimii moldoveneşti a desăvârşit lucrarea strămoşilor săi, reuşind, totodată, să reunească sub acoperişul conacului obiecte de o valoare neţărmurită, între care menţionăm două fotolii, originare din camera de lucru a ţarului Alexandru I al Rusiei, de prin anii 1800, câteva mobile Biedermeier sau un candelabru de lemn suedez de pe la 1800-1810.

foto: eualegromania.ro

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia