VIDEO! Unul din organizatorii protestului pentru drumuri, apel către aleși în ședința de Consiliu Județean: Cu ce v-am greșit că trebuie să circulăm în fiecare zi pe aceste drumuri proaste. Toți stați pe scaunele astea datorită nouă!

25 iulie 2019

Daniel Câșlariu, cel care a organizat mitingul din luna iulie pentru starea proastă a drumul județean DJ 282 Sulița-Lunca-Todireni-Hlipiceni-Răuseni-Călărași, a cerut aleșilor din județul Botoșani să plombeze drumurile proaste din județ, dacă nu reușesc să le asfalteze.

Acesta a venit la ședința de Consiliu Județean de joi cu niște fotografii, pentru a le arăta consilierilor județeni și reprezentanților Consiliului Județean cum arată drumurile în 2019, dând exemplu drumul Botoșani-Ștefănești și cel din Trușești.

Domnilor consilieri, nu știu daă cunoașteți problema acestor drumuri, care nu zic de câți ani sunt într-o situație revoltătoare. Nu se face nimic, ni s-au promis multe. Cu ce v-am greșit să ne țineți într-un drum așa, cu ce am greșit noi că trebuie să circulăm în fiecare zi pe acest drum? Cu ce am greșit noi că trebuie să plătim roviniete. Sunt din Trușești. Aici aveți niște poze și vreau să vă vedeți cum arată un drum în 2019. Oameni buni, nu se poate așa ceva. V-aș invita pe toți, dacă aveți curajul, să veniți să vedeți cum arată un drum în comună la mine. Noi v-am votat și toți care stați pe scaunele acestea, stați datorită nouă. Faceți ceva pentru noi! ”, a spus Câșlariu.

Acesta a cerut conducerii Consiliului Județean să ia măsuri pentru ca aceste drumuri să fie câtuși de cât circulabile și să fie măcar plombate. Mai mult, Câșlariu a acuzat starea proastă a peticirilor făcute până acum, acesta precizând că acolo unde s-au pus plombe au apărut deja găuri.

Președintele Consiliului Județean, Costică Macaleți, i-a spus că la prima licitație pentru lucrările la drumul strategic nu s-a prezentat nicio firmă și că își exprimă speranța ca la licitația de pe 9 septembrie să se înscrie mai multe firme, pentru a da drumul lucrărilor.

Până atunci facem lucrări de întreținere la acest drum. Nu aș zice că zona am neglijat-o. Există interes pentru cetățenii din această zonă și este și normal să fie nemulțumți. Vom face plombări și întrețiere până la derularea proiectului”, a spus Macaleți

 

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia