Bebeluș din Botoșani cu o afecțiune extrem de rară! A murit la câteva zile după naștere

13 iunie 2019

Tragedie într-o familie de tineri din Dorohoi. Un bebeluș a murit la câteva zile de la naștere, în ciuda eforturilor depuse de medicii botoșăneni pentru a-l salva.

Cazul a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, când băiețelul a fost adus în stare critică de la Dorohoi la Compartimentul de Primiri Urgențe a Secției de Pediatrie.

Cadrele medicale au încercat să îl stabilizeze pe nou-născut, însă copilul a decedat la scurt timp fără să se cunoască motivul.

Ulterilor, în urma autopsiei făcute, s-a stabilit că micuțul suferea de o afecţiune extrem de rară, numită histiocitoză Langerhans.

Incidența histiocitozei Langerhans este de patru – cinci cazuri la un milion de locuitori, iar populația masculină este de două ori mai afectată decât cea feminină. Boala apare de cele mai multe ori în perioada copilăriei.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia