
Vicepresedintele PSD Botosani, Adi Petrusca, care a fost desemnat de PSD sa faca parte din Consiliul de Administratie al noului operator de apa, Nova Apaserv, a solicitat, vineri, conducerii societatii sa dea dovada de mai multa transparenta in gestionarea banilor societatii. El a cerut directorului Marcel Georgescu sa prezinte public nivelul de salarizare al echipei manageriale si a membrilor din Adunarea Generala a Actionarilor, dar si bugetul de venituri si cheltuieli al societatii.
"Interventia noastra de astazi vrea sa constituie un avertisment si un semnal de alarma asupra esecului previzibil al proiectului Nova Apaserv, proiect initiat, sprijinit si pus in opera de Consiliul Judetean. Auspiciile sub care aceasta societatea si-a trait primele zile de viata sunt sumbre pentru populatia botosaneana: indecizie si masuri pompieristice luate pe genunchi in detrimentul consumatorilor", a afirmat Petrusca.
Social-democratii au criticat decizia Nova Apaserv de a reveni la vechiul sistem de facturare, carev nu se bazeaza pe apometrul de apartament, si de incasare a banilor prin asociatiile de proprietari.
"Implicarea inexplicabila si nedorita a asociatiilor de proprietari in aceasta activitatea nu va avea ca efect decit complicarea procedurilor de incasare, aparitia de noi restante purtatoare de penalitati, bulversarea consumatorului si transformarea acestuia in platitor al tuturor pierderilor sau furturilor din sistem", a mai declarat Petrusca
La rindul sau, consilierul local si secretarul executiv al PSD, Gheorghe Vizdoaga, sustine ca deciziile conducerii Nova Apaserv de a pune la plata populatia pe baza altor indicatori decit contorul de apartament este o eroare.
"Se pregateste un nou jaf la adresa populatiei din Botosani. Dupa cel de la Termica, apare si Apa Grup. Este aberant sa cerem oamenilor sa pazeasca vecinilor sa nu fure apa. Consideram ca numai o minte bolnava poate concepe un asemenea plan. Atunci cind populatia Botosaniului este jefuita, operatorii incearca sa aiba un intermediar, si acesta este asociatia de proprietari", a spus Vizdoaga.

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia