FOTO Doi preoți din județul Botoșani hirotonisiți de Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul

28 mai 2019

Doi preoți din județul Botoșani au fost hirotonisiți, duminică, de Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Momentul a avut loc în Parohia „Naşterea Maicii Domnului” - Hilişeu Cloşca, Protopopiatul Dorohoi, cu prilejul sfințirii aşezământului social al parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” şi „Intrarea Domnului în Ierusalim”, ridicat în ultimii ani cu sprijinul comunităţii şi prin implicarea a doi preoţi: preotul Daniel Precob, fost paroh, în prezent slujitor la Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Dorohoi, şi preotul paroh Cătălin Florin Istrate.

Pentru implicarea în derularea lucrărilor, preotul Daniel Precob şi preotul Cătălin Florin Istrate au fost hirotonisiţi iconomi stavrofori, primind din partea Preasfinţiei Sale actul oficial semnat de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Din soborul slujitorilor au mai făcut parte părintele Stelian Ciurciun, protopop al Protopopiatului Dorohoi, şi părintele Constantin Muha, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi.

 

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia