Judecătoare omorâtă într-un accident rutier

25 martie 2019

O judecătoare de la Curtea de Apel din Constanța a murit în urma unui grav accident rutier, duminică. Ea însoțea un polițist pe motocicleta cu trei roți. Acesta a intrat în intersecție fără însă a se asigura și fără a acorda prioritate, iar vehiculul lor a fost izbit în plin de două autoturisme, potrivit Infoiasionline.ro.

Intersecția pe care dorea să o tranziteze polițistul era semnalizată corespunzător cu semne de circulație, de care bărbatul a făcut abstracție în acel moment fapt care a dus la coliziunea dintre vehicolul lor și alte două autoturisme ce au intrat în plin, în ei.

Imediat după impactul puternic, triciclul a luat foc. Au suferit răni inclusiv șoferii celor două autoturisme, fiind transportate, toate cele patru victime, la spitalul județean. Femeia a fost cel mai grav rănită, iar decesul ei a survenit la câteva ore după accident. Poliţiştii au deschis pe numele poliţistului un dosar penal pentru omor din culpă.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia