
Tânărul care pe 3 februarie a dat cu mașina peste un bărbat, pe care l-a omorât, cere să fie arestat la domiciliu. Gabriel Curcă, în vârstă de 23 de ani, a solicitat Tribunalului Botoșani înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu. Instanța s-a pronunțat, vineri, în acest dosar, respingând cererea tânărului, acuxat atât de omor, cât și de mai multe infracțiuni la Codul rutier.
Botoșăneanul este acuzat că a lovit cu mașina intenționat un alt bărbat. Victimă fiind un localnic, Cristian Agachi, de 40 de ani, cu care Gabriel Narcis Curcă avuse o divergență. Scandalul între cei doi a izbucnit într-un bar din localitatea Cătămărăşti Deal. După ce a părăsit localul tânărul s-a urcat la volanul maşinii sale, deşi nu avea permis de conducere şi l-a accidentat pe bărbatul de 40 de ani, acesta fiind transportat în stare foarte gravă la spitalul din Botoşani. De aici, bărbatul, aflat în comă, a fost transferat la o clinică din Iaşi, unde după câteva zile a decedat. După accident, Gabriel Curcă a abandonat mașina într-o curte și s-a făcut nevăzut. După mai multe zile în care a fost dat dispărut, Gabriel Curcă s-a predat Poliției.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia