FOTO Fostul președinte al CJ, Florin Țurcanu, a cerut ridicarea măsurilor preventive impuse de magistrați

31 ianuarie 2019

Florin Turcanu la Tribunalul BotosaniFostul președinte al Consiliul Județean, Florin Țurcanu, a cerut ridicarea măsurilor preventive impuse de magistrații botoșăneni în dosarul în care este acuzat de fapte de corupție.

Țurcanu a înaintat, joi, o cerere către Tribunalul Botoșani în care a cerut ridicarea controlului judiciar, însă procurorul DNA prezent la instanță a subliniat că o astfel de măsură nu trebuie luată pe motiv că fostul șef al CJ poate influența martorii.

Avocata acestuia a susținut că măsura controlului judiciar a fost prelungită nepermis de mult, ca urmare a tergiversării procesului, pe fondul schimbării repetate a președintelui completului de judecată.

Florin Țurcanu este judecat într-un dosar în care este acuzat că și-ar fi construit ilegal casa de la Lebăda, care figurează pe numele socrului său. Omul de afaceri Marcel Bîrsan, care i-a construit casa, prin firma sa Cornell's Floor, l-a denunțat pe Țurcanu pe motiv că nu i-a plătit lucrările.

 

 

 

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia